Frumusetea este un puzzle cu o infinitate de piese, iar astazi, in statia de autobuz, am mai gasit una din ele. Portarul unei banci, un nene de varsta mijlocie, cu camasa albastra, burta mare si tigara in gura, framanta in mainile-i rabdatoare un colt de paine pentru a hrani porumbeii care i se agitau fericiti la picioare. Imi pare rau ca nu am avut la mine un aparat de fotografiat, altul decat pe cel al mintii, ale carui scrieri cu lumina pe retina le pot developa numai prin cuvinte.
Broscute testoase se plimba sub soare cu palarii in buline, se ascund pe sub umbrele, beau ceai la ora 5 si fac turte dulci prin bucatarii unor copii-broscute in sortulete din carouri albastre. Ies la piata cu cosuri din nuiele si cumpara caluti de mare pentru calatorii rapide, pisici de mare pentru soarecii ce lenevesc toata ziua in soare – sa se mai joace cu ei ca-s plictisiti, nu de alta- si stele de mare pe care sa si le lipeasca fiecare pe tavanul carapacei si sa le aprinda noaptea ca pe niste candele, cand se retrag in ele insele pentru a se ruga.
Am inceput prin a-mi cumpara cateva carti pe care le asteptam de mult timp si a-mi reorganiza biroul.
Chiar am scos de la naftalina jurnalul meu de cercetator , dar, pe cand sa ma apuc la lucru, ce-mi vad ochii?
Lunguietul cel De Plus si-a luat, alaturi de mine, angajamentul de a citi mai mult, iar unde-s doi, puterea creste! Asta in cazul in care nu adoarme unul din noi pe parcurs si se lasa invelit de celalalt, in carti.
Ma ciocnesc cu conceptul “nu ai tu talent, nici nu are rost sa incerci” la fiecare initiativa de a face ceva care nu se incadreaza in sfera “medic-avocat-profesor-economist-inginer-doctor in stiinta”, incepand de pe la 4 ani, inainte de a fi incercat ceva sau de a-mi fi aratat cineva. Si bineinteles, ii cred. Chiar si cand scriu lucrurile acestea, cand ma gandesc ca as putea fi balerina-pictorita-pianista-romanciera daca as aloca acestor vise timpul pe care l-am daruit analizei matematice, algoritmilor din Pascal, desenelor cu organe interne, neurostiintelor sau lui Albert Ellis. Cred, si totusi nu cred. Sunt convinsa ca pot, ca putem cu totii sa reusim daca avem pasiune si munca, dar…
Give a potrait of hope. O provocare la a fotografia oameni, orice fel de oameni, pentru a le face o bucurie, daruindu-le apoi fotografiiile. Filmuletul urmator explica mai bine provocarea, iar aici puteti vedea cum a fost indeplinita de altii. Astazi am incercat si eu sa “help potrait” (desi inca nu stiu sa captez in aparatul foto intru totul imaginile proiectate in mintea mea), iar personajele mele au fost copiii de mai jos.
Tot un fel de serendipity a fost sa intarzie cineva, sa imi fie frig asteptandu-l si sa intru sa ma incalzesc in cel mai apropiat magazin, un second hand (Tabita din Piata Unirii, vi-l recomand ), unde am gasit (asa, incalzindu-ma ) un palton nou de printesa din anii ‘60 si… l-am luat cu mine!
Ibrice luminoase din cupru, cutii infasurate in hartie maro, ponei din crema colorata, gaste salbatice albe, strudele crocante cu mere, fulgi de nea pe gene, clopote la usi si la saniute – o parte din lucrurile la care se gandeste Julie Andrews in The sound of music, atunci cand e suparata.
Cantecul ei este unul din “my favourite things”, alaturi de obraji imbujorati de copil grasut, tablouri cu flori mov, nas umed si rece de catel care raspunde la “buna ziua”, munti ai Austriei, haine din anii 1800, fotografii alb-negru, miros de carti vechi, iarba verde-galbuie pana la genunchi si cer innorat, rochii albe, galbene, albastre si verzi, papusi facute de mana, sunetul ploii pe pervaz, fulgi cu lapte mancati pe plaja toamna, lumina de dimineata, scenarii cu cesti de ceai, mamarute si baieti care se catara in copaci, ulite cu animale, manusi lungi cu nasturi mici, felinare, masute din fier forjat, rasfrangerea luminii prin miere, cadouri in cutii, parfum de lamaie, iepuri de camp, povesti pentru copii inventate de mine, barloguri, biscuiti cu ghimbir si stafide, iasomie si sanziene, motani lenesi, casute foarte mici, fara etaj, ghivece cu brazi si gherbere galbene, balerini si fulare pana la genunchi cu miros de busuioc, palarii si margele, bunici care isi povestesc ziua nuntii, trasuri, cai indieni cu pete maro, somn pe muschi de copac.
Celui care intr-un an si 8 luni si 20 de zile nu mi-a reprosat niciodata ca am intarziat (desi stim cu totii ca punctualitatea nu e punctul meu forte), celui care mi-a spus “Sunt nebun dupa tine!” intr-o noapte de iarna in care nu credeam ca-mi va spune vreodata, celui dupa care sunt nebuna, celui pe care l-am visat un an de zile ascultand-o pe Alexandrina Hristov, celui cu care vindec animalele batrane, celui pe care il cert fara sa cred catusi de putin ce spun, celui ce iarta usor, celui ce stie ca sunt o printesa a Narniei, celui ce vede culorile din mine si inventeaza noi culori pe care le planteaza cu grija, ca pe niste rasaduri, celui ce alearga si in scenariile de noapte buna pe care mi le face, celui ce va avea un picior vindecat, celui nebun, celui bland, celui prin care sunt binecuvantata.
“Sunt un om viu.
Abia am timp sa ma mir ca exist, dar
ma bucur totdeauna ca sunt.” (Nichita Stanescu)
Pun inceput nou, pentru ca inceputul este intotdeauna alb. Inceputurile sunt ca o noua ninsoare pe aceleasi meleaguri, cu aceiasi oameni. Doar ca las din spate poverile care nu sunt ale mele, dezlipesc ingrijorari-meduze verzi de ganduri, exfoliez extenuari, ies din jugul in care trag o caruta din lemn, goala.
Inceputurile mele sunt lunea, sau in 1, intr-un an nou, sau intr-un om nou, desi cred ca ar trebui sa fie zilnice, caci fiece zi are in ea negru si isi asteapta dimineata povara de roua. De data aceasta, inceputul e cel al unei varste noi; ar putea fi oricand, dar sunt motivata sa atasez pachetului cu numarul 22 poticneli care ma impiedica sa sterg praful de pe chip si sa pasesc in odihna lucratoare. “Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.” (Mat 11:28)
Miercuri, Carturesti-ul devine spatiu de joaca. Pentru noi, a fost jocul de-a pictura. Printre carti, biscuiti, ceai, jazz, oameni veseli. Oh, c’est si bon!
), unde am gasit (asa, incalzindu-ma 
